Miezul Pământului ar fi înconjurat de rămășițele unor cruste oceanice antice

Undele seismice dezvăluie straturi subțiri, dar dense de material care se află între granița dintre miezul și mantaua Pământului, în anumite părți ale lumii. O echipă de geologi bănuiește că este compusă din material care a format cândva fundul oceanului, înainte să fie împins în manta de plăcile continentale care se suprapun.

Unele părți ale continentelor datează în mare parte de la începuturile Pământului, în timp ce zonele mai obișnuite au încă miliarde de ani. Fundul oceanului este o chestiune diferită, fiind produs în mod constant la nivelul crestelor de la mijlocul oceanelor, apoi este returnat în manta în zonele de subducție, acolo unde plăcile continentale mai ușoare trec pe deasupra, potrivit IFL Science.

• Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
• John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”

Această descoperire, o parte relevantă a teoriei plăcilor tectonice, a lăsat deschisă următoarea întrebare: ce se întâmplă cu scoarța oceanică, odată ce ajunge în manta, trecând dincolo de capacitatea noastră de a o vedea.

Cercetare a fost publicată în Science Advances.

Zonele de viteză ultra-joasă ale Pământului

O echipă condusă de profesoara Samantha Hansen de la Universitatea din Alabama, SUA, a dezvăluit răspunsul probabil într-o nouă lucrare: cel puțin o parte se scufundă în partea de jos a mantalei și se adună în jurul nucleului Pământului.

„Constatăm că această structură este mult mai complicată decât se credea odinioară”, a declarat prof. Hansen.

Dr. Edward Garnero, coautor al studiului, a prezentat descoperirea: „munți în nucleu, în unele locuri de până la cinci ori mai înalți decât Everestul”.

Hansen și colegii săi au investigat zonele de viteză ultra-joasă (ULVZ), care, după cum sugerează și numele, sunt regiuni din partea inferioară a mantalei, în care undele seismice încetinesc. Cercetările anterioare au arătat că acestea sunt stratificate, cu straturi subțiri și compoziții diferite, dar acest lucru nu le explică originea.

Hansen crede că ceea ce s-a aflat despre ULVZ-uri se potrivește cu faptul că acestea sunt compuse din crusta oceanică depusă sub zonele de subducție.

ULVZ-urile sunt mai mult decât un simplu serviciu de eliminare a deșeurilor din scoarță. Prezența sau absența lor ar putea modela locul din care căldura iese din nucleul Pământului. Acestea ar putea influența prezența punctelor fierbinți, cum ar fi cele care au produs Hawaii și Islanda.

Peste 100 de milioane de ani pentru ca materialul crustei să coboare prin mantaua groasă

Zonele de viteză ultra-joasă sunt greu de înțeles, deoarece undele potrivite pentru a fi cercetate sunt produse doar de forme rare de cutremure. Când se întâmplă ca acestea să apară, valurile nu ies întotdeauna la suprafață în cele mai convenabile părți ale planetei. Mai puțin de 20% din limita dintre miez și manta a fost cercetată pentru a fi stabilită prezența ULVZ-urilor.

Hansen și studenții săi au fost nevoiți să viziteze în mod repetat Antarctica, acolo unde au instalat dispozitivele de monitorizare de care aveau nevoie. Chiar și acolo unde au avut loc studii, metodele existente nu pot detecta ULVZ-uri cu o grosime mai mică de cinci kilometri, astfel încât zonele considerate fără ULVZ pot avea doar un strat foarte subțire.

ULVZ-urile asupra cărora s-a concentrat echipa nu se află sub nicio zonă de subducție existentă. Continentele se deplasează însă, iar asta sugerează că este plauzibil ca acolo să fi fost cândva astfel de zone și să fi găsit rămășițe antice. Într-adevăr, modelarea sugerează că ar fi fost nevoie de peste 100 de milioane de ani pentru ca materialul crustei să coboare prin mantaua groasă de 2.000 de kilometri.

Vă mai recomandăm și: 

Oamenii de știință au făcut o nouă descoperire sub plăcile tectonice ale Pământului

Impactul masiv al unui meteorit a creat cea mai fierbinte rocă din mantaua Pământului

Oscilația nucleului Pământului modifică lungimea unei zile la fiecare șase ani. Cum ne afectează fenomenul?

Cutremurele de adâncime ar putea dezvălui secrete din mantaua terestră